Volumul platilor instant a inregistrat o crestere semnificativa, de 92,94% in acest an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, conform celor mai recente date disponibile. Aceasta evolutie indica o adoptie accelerata a acestui tip de plati, evidentiind interesul crescut si increderea utilizatorilor in tranzactiile rapide si sigure oferite prin acest serviciu, au declarat reprezentantii Transfond.
Potrivit sursei citate, in perioada ianuarie octombrie 2024, au fost inregistrate 108.885.971 de plati, fata de 56.433.034 de plati realizate in perioada ianuarie octombrie 2023. Valoarea platilor instant a urcat, in primele noua luni ale anului in curs, la 139,004 miliarde de lei, de la 16,732 de miliarde de lei, in intervalul similar din 2023.
Ponderea Platilor Instant in totalul platilor initiate prin sistemul SENT (SCT+SCT Inst), pentru perioada ianuarie septembrie 2024, a fost de 45,20%, reprezentand volum de plati, respectiv 25,99%, ca valoare a platilor. Pentru luna septembrie ponderile sunt de 48,81% din volum de plati si 27,58% din valoarea platilor.
Datele Transfond releva faptul ca, in prezent, infrastructura de plati instant cuprinde 15 banci care acopera impreuna peste 80% din piata de plati electronice fara card din Romania, fiind luati in considerare si participantii aflati in etapa finala de implementare, clasament realizat din punct de vedere al activelor.
Specialistii sustin ca perspectivele pentru viitor sunt incurajatoare, intrucat se preconizeaza ca si restul institutiilor bancare vor adera treptat, pe masura ce finalizeaza etapele necesare de implementare si adaptare tehnologica. Astfel, se estimeaza ca, in viitorul apropiat, serviciul va deveni disponibil pentru toti clientii bancari din Romania, asigurand o acoperire extinsa a acestui tip de plati rapide si eficiente.
Infrastructura de plati instant sta la baza executiei platilor initiate prin RoPay, primul serviciu national de plati instant cu mobilul prin care se efectueaza plati direct de la un cont bancar la altul A2A, (account-to-account), care utilizeaza tehnologii precum scanare de cod QR, deep link, NFC (contactless) sau numarul de mobil ca alias (proxy) pentru IBAN. Prin RoPay se pot initia plati instant atat intre conturi aflate la banci diferite, cat si intre conturi aflate la aceeasi banca. Clientela tinta pentru RoPay o reprezinta consumatorii si comerciantii interesati sa efectueze si sa incaseze plati electronice instant cu eforturi si costuri minime, in rapor[mepr-show rules=”1611″ unauth=”both”]t cu alte mijloace de plata. In data de 14 octombrie 2024 Transfond, Asociatia Romana a Bancilor si intreaga comunitate bancara din Romania au lansat serviciul RoPay care va permite utilizatorilor plata instant cu mobilul in conformitate cu Schema nationala de plati, precizeaza reprezentantii Transfond.
Intrebati despre extinderea sistemului in Romania, acestia au afirmat ca principalul factor care poate influenta extinderea sistemului de plati instant in Romania este gradul de adaptare tehnologica a institutiilor financiare. Implementarea acestui sistem necesita investitii in infrastructura IT performanta si compatibila cu cerintele sistemului de plati instant. De asemenea, colaborarea intre banci, procesatori de plati si autoritati de reglementare joaca un rol esential in adoptarea rapida si eficienta a acestui serviciu la nivel national, au explicat oficialii Transfond.
Sistemul de plati instant este prezent si in tarile din regiune, iar in a doua jumatate a anului 2023, un numar de 34 de sisteme de plati de retail din zona euro au procesat aproximativ 51,8 miliarde de tranzactii, cu o valoare totala de 25 de trilioane de euro. Totodata, transferurile instant de credit au reprezentat 14% din numarul total si 4% din valoarea totala a tranzactiilor de transfer de credit.
Schema de plati in timp real din Ungaria, bazata pe standardele SCT Inst (cunoscuta sub numele de Azonnali fizetesi rendszer AFR), a inregistrat o crestere semnificativa de la lansarea sa de catre bancile ungare in martie 2020.
Editia lunii aprilie a Real-Time Payments World Map, o colaborare cu The Clearing House, evidentiaza ca sistemul AFR in moneda locala a generat 153 de milioane de dolari in plus la productia economica si ar putea stimula PIB-ul Ungariei cu 0,19% pana in 2026, daca tendintele actuale se mentin.
In 2022, volumul platilor instant in Ungaria reprezenta aproximativ 5% din totalul platilor efectuate in tara, timp in care AFR, sustinut de Banca Centrala a Ungariei, a facilitat cresterea platilor instant in randul cetatenilor si al afacerilor din Ungaria si a permis tranzactii in timp real pentru plati individuale si recurente.
CERTIS Instant Payments din Republica Ceha a fost lansat in noiembrie 2018, iar in 2022, platile instant au reprezentat 3,5% din totalul platilor efectuate. Platile instantanee permit clientilor bancilor cehe sa efectueze transferuri de credit unice in coroane cehe (CZK) in cateva secunde. O banca trebuie sa adere la schema de plati instantanee si sa fie participant CERTIS pentru a putea oferi acest serviciu consumatorilor. Deoarece participarea in program este optionala, nu toate participantele CERTIS ofera clientilor lor serviciul de plati instantanee, mentioneaza Transfond.
In Bulgaria, adoptarea platilor instant a inceput mai tarziu, odata cu aderarea la schema SEPA Instant in 2021. Cu toate acestea, datele detaliate privind volumul tranzactiilor sunt limitate, iar adoptarea se afla inca in faza incipienta, fiind impulsionata de cresterea treptata a cererii pentru plati rapide si accesibile.
De asemenea, volumul total al platilor din Polonia a continuat sa creasca atat ca valoare, cat si ca numar de tranzactii, an de an, in ultimii cinci ani. In context, procentul de plati instant din total este de 11%. Polonia pare sa fi implementat o strategie pentru a creste treptat adoptarea platilor bancare instant in defavoarea platilor cu cardul.
Imaginea utilizata in acest articol a fost preluata de pe site-ul Economica si poate fi vizualizata direct aici.
[/mepr-show]