Hubium

Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins marti, 5 noiembrie, cererea fostului lider RCA Euroins Romania de stramuta apelul impotriva deciziei privind deschiderea falimentului la alta instanta decat Curtea de Apel Bucuresti.

Aceasta dupa ce in vara anului trecut, Tribunalul Bucuresti a hotarat deschiderea procedurii falimentului Euroins, decizie atacata de asigurator la Curtea de Apel din Capitala.

Detalii solutie: Respinge cererea formulata de petenta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A. privind stramutarea judecarii cauzei ce formeaza obiectul dosarului nr. 8813/3/2023/a2 al Curtii de Apel Bucuresti Sectia a V-a Civila. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiara

In cazul in care instanta ar fi dat castig de cauza Euroins, apelul s-ar fi judecat de o alta Curte de apel, nu de Curtea de Apel Bucuresti au explicat oficialii ASF pentru HotNews.ro.

Cum a fost deschisa procedura de faliment a Euroins

Tribunalul Bucuresti a decis in 9 iunie 2023 deschiderea procedurii[mepr-show rules=”1611″ unauth=”both”] falimentului Euroins, solicitata de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) si de alti creditori. Prin aceeasi hotarare a fost desemnat in calitate de lichidator judiciar CITR Filiala Bucuresti SPRL.

Decizia nu este definitiva, dar a produs efecte pentru ca de la acel moment au inceput sa curga niste termene legale atat cu privire la valabilitatea politelor Euroins cat si pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de dauna catre Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) care gestioneaza platile in cazul asiguratorilor in faliment.

ASF a decis retragerea autorizatiei de functionare pentru Euroins in data de 17 martie 2023, constatand totodata starea de insolventa a societatii, in conditiile existentei unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei si a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.

La acel moment, Euroins avea in vigoare peste 3,6 milioane contracte de asigurari, dintre care peste 2,7 milioane contracte RCA.

EIG a pierdut procesul la Curtea de Justitie a UE

Euroins Insurance Group (EIG) a pierdut recent procesul deschis la Curtea de Justitie a UE impotriva autoritatii europene de asigurari si pensii ocupationale (EIOPA).

In replica, EIG a sustinut ca decizia instantei confirma ca raportul autoritatii europene de asigurari (EIOPA) privind solvabilitatea Euroins Romania nu are valoare juridica, iar conducerea fostei ASF l-a folosit ilegal pentru a accelera falimentul asiguratorului roman. In plus, EIG zice ca hotararea confirma justetea deciziei de a apela la Curtea de Arbitraj din Washington, unde bulgarii cer daune de peste 500 milioane de euro.

[/mepr-show]
Distribuie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *