Sunt 28 de ani de-atunci. Care s-au scurs cu o viteza atat de mare incat uneori trebuie sa impac in minte cele doua Romanii neverosimil de diferite cea de azi si cea de-atunci: in jungla aia efervescenta eram corespondent pe 3 judete la legendarul Evenimentul Zilei al anilor 90 si veneam o data pe luna la redactia din Bucuresti. Bacaul era pe atunci un oras fascinant pe harta coruptiei si a personajelor de tranzitie care-si trasau apasat personalitatea pe politica zilei. Asa ca sefa sectiei corespondenti, Cristina Bratu si barbatu-sau, Victor Bratu, sef si el al sectiei politice ma luau in primire: uneori mergeam si mancam seara acasa la ei, alteori ne opream cu alti colegi Bratu, Chirvasiu, Cana si altii sa bem bere la capatul tramvaiului 41.
Azi, dupa 28 de ani, cu inima arsa, trebuie sa rezist pana la capat ca sa scriu randurile astea dupa ce am inceput, asemenea unei anestezii, cu anii aia de acum 28 de ani. A fost nevoie sa ma mai intersectez cu Victor in inca o redactie pana cand, in urma cu 11 ani, sa vina si sa se aseze stalp la .[mepr-show rules=”1611″ unauth=”both”] Un stirist devarat Evenimentul Zilei in perioada lui de glorie, cateva ziare din adolescenta romantica a presei din anii 90, Jurnalul National, echipele de stiri ale Antenelor plus perioada de cativa ani de incercare in antreprenoriat intr-un sector si intr-o perioada nenorocoase la capatul acestui excurs s-a lipit de noi, in camarutele de langa Biserica Luterana si apoi imediat in mansarda din strada Franklin de unde vedeam pe geam cupola Ateneului si pana in buricul Bucurestilor din fata Primariei Capitalei.
Victor Bratu a decis ca n-are rost sa mai stea. Ieri la pranz am vorbit la telefon (era vesel, ca medicamentele care i s-au prescris pentru gripa erau ucrainiene), si am vorbit de evenimentele fierbinti din weekendul care incepuse agitat si de ziua din saptamana urmatoare cand urma sa se intoarca. Dar seara m-a sunat una din fiicele lui sa-mi spuna ca nu mai putem conta pe el: il sunase pe la sapte douazeci sa-i spuna ca trece sa-l ia, ca aveau de mers undeva. Era singur acasa. Cand, la opt si-un sfert a ajuns sa-l ia, l-a gasit cazut langa masa de calculator. Victor plecase. Multumim, Mosule Multumim: plecarea ta grabita ne constrange pe toti sa incepem aici o alta epoca, una care, cu siguranta, se va grabi sa zboare cu aceeasi viteza cu care au trecut cei 28 de ani. Chiar si daca am vrea, n-avem nicio sansa sa te uitam: asa ca o sa-ti multumim in fiecare zi, oriunde vei fi ajuns in drumul tau pana in acea zi.
Reactii pe piete dupa discursul lui Donald Trump din Congres: Dolarul si titeiul pe scadere, revenire slaba pe burse Volatilitatea va continua.
[/mepr-show]