Dupa finalizarea primului tur de numarare a voturilor in Irlanda, rezultatele indica faptul ca Fianna Fail, partidul vicepremierului Michael Martin, se afla in frunte cu 21,69% din voturi, depasind formatiunea Fine Gael a premierului Simon Harris, care a obtinut 20,78% din sufragii.
Pe locul trei se situeaza partidul nationalist de stanga Sinn Fein, cu un procent de 18,56%, desi exit poll-urile initiale indicau un avans redus pentru acesta.
Desi echilibrul ar putea suferi modificari in continuare din cauza unei metode complexe de votare, perspectivele indica formarea unui nou guvern de coalitie in jurul celor doua partide de centru-dreapta. Pana in prezent, acestea au castigat 23 din cele 44 de locuri deja alocate din totalul de 174 din camera inferioara a parlamentului, in timp ce Sinn Fein, condus de Mary Lou McDonald, detine 9 locuri.
Pentru a obtine o majoritate, un partid sau o coalitie trebuie sa acumuleze cel putin 88 de locuri.
In timpul c[mepr-show rules=”1611″ unauth=”both”]ampaniei electorale, atat Fianna Fail, cat si Fine Gael au respins posibilitatea unei aliante cu Sinn Fein, partidul care a fost asociat anterior cu gruparea paramilitara Armata republicana irlandeza (IRA). Desi Sinn Fein a obtinut cele mai multe voturi la alegerile din 2020, nu a reusit sa formeze o coalitie de guvernare.
In plus, cele doua partide de centru-dreapta vor trebui sa caute noi parteneri, deoarece Partidul Verzilor, fostul lor aliat, a inregistrat o scadere semnificativa. Exista speculatii conform carora Fianna Fail si Fine Gael ar putea apela la laburisti sau la independenti pentru a forma o noua coalitie, odata ce rezultatele finale vor fi anuntate, probabil la inceputul saptamanii viitoare.
Fianna Fail si Fine Gael s-au succedat la guvernare incepand cu independenta Irlandei de Regatul Unit in 1921. Partidul care va obtine cel mai mare numar de locuri va avea posibilitatea de a revendica functia de prim-ministru, ocupata din aprilie de Simon Harris.
Noul parlament urmeaza sa isi inceapa activitatea pe 18 decembrie, insa formarea unui nou guvern ar putea fi amanata pana la inceputul anului viitor.
Imaginea utilizata in acest articol a fost preluata de pe site-ul Economica si poate fi vizualizata direct aici.
[/mepr-show]

